15102019Tue
Last updateTue, 15 Oct 2019 7pm



Parlamentarii ieşeni din 5 partide au depus un amendament pentru autostradă

Parlamentarii ieşeni au făcut, în premieră, front comun pentru susţinerea unui amendament la legea bugetului de stat pe tema autostrăzii Iaşi - Tg. Mureş. După ce ani la rândul, senatorii şi deputaţii s-au în trecut în propuneri irealiste, acum se pare că au căzut cu picioarele pe pământ.

 

Amendamentul depus de parlamentarii PSD, PNL, ALDE, USR şi PMP de Iaşi vizează alocarea a 15,2 milioane lei, suma necesară pentru actualizarea studiilor de fezabilitate aferente celor trei tronsoane ale autostrăzii Târgu Mureş - Ditrău, Ditrău - Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ - Ungheni. „În anul 2017 nu s-a înregistrat niciun progres în sensul realizării primei etape pentru demararea construcţiei autostrăzii Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni, şi anume actualizarea studiului de fezabilitate şi a altor documentaţii necesare“, se arată în motivaţia amendamentului. Ministerul Transporturilor (MT) a făcut săptămâna trecută o informare asupra stadiului proiectului autostrăzii Est - Vest. În cazul tronsonului Tg. Mureş - Ditrău, oficialii MT spun că acest proiect va fi reluat doar după finalizarea unui dosar penal instrumentat de procurorii DNA şi în funcţie de rezoluţiile care vor fi dispuse. În mai 2015, a fost semnat un contract pentru revizuirea studiului de fezabilitate realizat în 2011. Abia în noiembrie 2016 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, dar contractul a fost suspendat o lună mai târziu, după un control al Curţii de Conturi.

În iulie 2017, DNA a solicitat de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere mai multe documente referitoare la acest contract. În cazul celorlalte două tronsoane, MT susţine că sunt în pregătire documentaţiile pentru obţinerea acordului de mediu. În paralel, în Parlament se află în dezbatere un proiect de lege susţinut de un număr de 69 de parlamentari pentru aprobarea proiectului autostrăzii Iaşi - Tg. Mureş. Iniţiativa a trecut tacit de Senat şi va intra pe ordinea a Camerei Deputaţilor, cameră decizională. „Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative“, se arată într-un punct de vedere al Executivului. Aprobarea legii în Parlament şi amendamentul depus la legea bugetului de stat nu sunt în măsură să urnească la modul concret proiectul autostrăzii, dar, alături de acţiunile demarate de societatea civilă, pot constitui elemente de presiune asupra unui guvern incapabil să construiască un kilometru de autostradă în Moldova.

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

 

 

 

Loading...

Comments   

 
Andrei2
+1 # RE: Parlamentarii ieşeni din 5 partide au depus un amendament pentru autostradăAndrei2 2017-12-11 15:10
Autostrada trece doar prin judetul Iasi, nu inteleg cum de parlamentarii din celelalte judete nu iau atitudine, poate ca iesenii ar trebui sa faca tot posibilul pentru inceperea lucrarilor in judetul Iasi iar la capatul celalalt...sa se preocupe, nu se poate sa faca unii toata treaba iar altii...sa se laude la sfarsit cat sunt de buni! Sa aduca autostrada pana la Pascani, de aici se va uni cu ce se va construi de la Suceava la Bacau, cum este proiectul si la redevere cu toti care stau si dorm!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.