24102017Tue
Last updateMon, 23 Oct 2017 7pm



RAGCL a transmis către Primărie o ofertă pentru amenajarea stațiilor pentru călători

Conducerea RAGCL insistă în continuare la factorii decidenți din administrația locală pentru amenajarea a 30 de stații destinate beneficiarilor transportului public local.

 

În acest sens, directorul Gelu Nedelcu a transmis către Primărie un document în care sunt prevăzute costurile estimative pentru de stație de autobuz. De asemenea, el a precizat în ce ar consta lucrările, dacă oferta ar fi acceptată.„În cursul zilei de ieri am trimis către Primăria Pașcani o hârtie care conține un deviz estimativ pentru o singură stație de autobuz, având în vedere că serviciul de transport public este delegat către societatea noastră și că avem foarte multe cereri din partea clienților care ne solicită să construim stații de autobuz. Devizul estimativ pentru o stație pe care o putem construi noi constă într-o platformă betonată pe care să avem o structură din fier și cu o tablă care să construiască pereții și acoperișul, a declarat Gelu Nedelcu, directorul RAGCL.

O astfel de stație costă 3.700 lei cu tot cu TVA și cu manoperă, acesta fiind cel mai mic preț, după cum declară conducerea regiei.„În momentul acesta există pe traseele pe care le deservim un număr de aproximativ 30 de stații. Cel mai mic preț pe care l-am putut contifica ajunge 3.700 lei cu tot cu TVA și cu tot cu manoperă”, a precizat Nedelcu.

Cu toate că investiția este prinsă în bugetul local, administrația nu a organizat până în prezent o licitație pentru reabilitarea stațiilor, astfel că oamenii sunt nevoiți să aștepte mijloacele de transport în comun pe marginea străzii.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.