15102019Tue
Last updateTue, 15 Oct 2019 7pm



Actualitatea TV a avut dreptate! ApaVital cere după 6 luni acordul de la Consiliul Local Pașcani pentru interconectarea rețelelor de apă a municipiilor Iași și Pașcani! (DOC)

Jurnaliștii de la Actualitatea TV au avut dreptate în legătură cu obligativitatea existenței unui acord al Consiliului Local cu privire la interconectarea rețelelor de apă a municipiilor Iași și Pașcani. La 6 luni după ce aceasta a fost înfăptuită, operatorul ApaVital a cerut în sfârșit acordul Consiliului Local Pașcani pentru conectarea celor două rețele de alimentare cu apă.

 

Practic, operatorul solicită pe un ton imperativ aleșilor locali să comunice într-un timp cât mai scurt dacă sunt sau nu de acord cu această interconectare. ApaVital motivează necesitatea acesteia ca fiind o modalitatea de a împiedica întreruperea apei în municipiul Pașcani în cazul în care pe porțiunea de aducțiune Moțca - Verșeni ar apărea o avarie. În cazul în care consilierii locali nu ar fi de acord, atunci interconectarea ar urma să fie anulată și, susține operatorul, lucrarea nu ar mai putea fi efectuată altă dată deoarece rețelele de apă sunt pe proprietate privată, iar intervenția ar implica despăgubiri.

În ciuda faptului că membrii Comisiei de Urbanism a Consiliului Local au cerut încă din luna octombrie documentația tehnico-economică ce a stat la baza deciziei de interconectare a celor două conducte, nici până acum aceasta nu a fost transmisă aleșilor locali.

Conform unor informații neoficiale din Primărie, demersul făcut de cei de la ApaVital este un răspuns la o serie de informații solicitate de consilierul local Sorin Olariu. Acesta a adresat în luna martie o cerere către secretarul UATM Pașcani prin care a solicitat o serie de răspunsuri privind decizia de interconectare.

Iată ce a dorit să afle Olariu cu privire la interconectarea rețelelor:

- care sunt documentele tehnice și economice depuse de operatorul Apa Vital SA la sediul Primăriei municipiului Pașcani cu privire la interconectarea rețelei de aducțiune de apă potabilă a municipiului Pașcani cu cea a municipiului Iași?

- care sunt documentele tehnice și economice depuse de ARSACIS la sediul Primăriei municipiului Pașcani cu privire la interconectarea rețelei de aducțiune de apă potabilă a municipiului Pașcani cu cea a municipiului Iași?

- au fost primite înștiințări oficiale de la Apa Vital sau ARSACIS cu privire la interconectarea rețelei de aducțiune de apă potabilă a municipiului Pașcani cu cea a municipiului Iași?

- Consiliul Local al municipiului Pașcani a fost înștiințat cu privire la intenția operatorului Apa Vital de a interconecta rețeaua de aducțiune cu apă potabilă a municipiului Pașcani cu cea a municipiului Iași?

- ce avize a emis Primăria municipiului Pașcani cu privire la interconectarea rețelei de aducțiune de apă potabilă a municipiului Pașcani cu cea a municipiului Iași?

- din punct de vedere juridic, având în vedere legislația la zi, asupra unui bun dat în administrare se poate interveni fără acordul expres al proprietarului de drept?

 Vezi aici adresa

 

Loading...

Comments   

 
recviem
+3 # BLESTEMATI FIE EIrecviem 2017-05-11 17:52
Ei sunt BOII SI VACILE care la ordinul unui BLESTEMAT , PSD +PNL care au votat PENTRU ApaVital Iasi

Dorin Nechifor - PNL

Diana Acsinte – PNL,

Enea Neculai – PNL

Simona Palade – PSD

Alexa Bogdan – PSD

Gabriela Nedelcu – PSD

Marius Putintelnicu – PSD

Apostol Carmen – PSD

Vasile Haldan – PSD

Vasile Axinte – PSD

Vasile Balau – PSD

Stefan Voinea – PPDD

Vasile Anton – PDL/PNL

Andrei Varca – PDL/PNL

"BLESTEMAT FIE EL, IN VECII VECILOR.
BLESTEMAT FIE EL CONSTANTINESCU TOT NEAMUL LUI IN VECII VECILOR".
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
rty
+3 # RE: Actualitatea TV a avut dreptate! ApaVital cere după 6 luni acordul de la Consiliul Local Pașcani pentru interconectarea rețelelor de apă a municipiilor Iași și Pașcani! (DOC)rty 2017-05-11 20:26
Bravo lor.Daca aveam si noi astfel de conducatori poate nu eram in situatia actuala de a cersi un litru de apa si de a ne ruga sa nu fie precipitatii prea mari.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.