20112017Mon
Last updateMon, 20 Nov 2017 7pm



Comunicatorul ApaVital amenință că CNA a stabilit cu operatorul regional „sancționarea drastică” a postului Actualitatea TV. Vezi cât câștigă acesta la Pașcani! (Video)

loading...

Gheorghe Vlasie este cunoscut în rândul pășcănenilor ca fiind reprezentantul ApaVital în teritoriu. Presa îl numește comunicatorul operatorului regional de apă și canalizare, iar directorul Mihai Doruș l-a recomandat drept consilierul său. Nimeni, însă, nu a știut până azi ce face cu adevărat la Pașcani și cât câștigă.

 

Una dintre preocupările sale este amenințarea jurnaliștilor și încercarea de a-i intimida. Un astfel de lucru s-a întâmplat săptămâna trecută când editorul Actualitatea TV a fost amenințat că ApaVital s-a înțeles cu membrii Consiliului Național al Audiovizualului să sancționeze drastic televiziunea. Contextul a fost generat de un avertisment dat de CNA postului Actualitatea TV pe motivul că reprezentanții Consiliului Local și ai operatorului regional nu au fost invitați la o emisiune în care s-a discutat despre referendumul pe tema apei propus de opoziție.

Gheorghe Vlasie: „Deci cam asta e...dar fiți prudenți. Deci încă o dată: ce-am zis eu ca avertisment, că e doar la acest nivel numai pentru că nu s-a putut mai mult. Conform legii e real. Strategia decisă va fi aceea că orice minim derapaj va fi reclamat. Asta s-a convenit cu cei de la CNA și că următoarea sancțiune va fi una financiară drastică.”

Răzvan Grecu: „Am înțeles. Deci s-a convenit cu cei de la CNA?”

Gheorghe Vlasie: „Luați-o ca un avertisment prietenesc.”

Actualitatea TV a contactat reprezentanții CNA pe această temă, iar aceștia au negat vehement că ar exista o astfel de înțelegere cu operatorul ApaVital în vederea sancționării drastice a noastră.

Cine este, ce face Vlasie și cu cât e plătit de ApaVital

Gheorghe Vlasie este un fost asistent universitar al Departamentului de Ştiinţe ale Comunicării şi Relaţii Publice din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. După ce a demisionat din această funcție a început activitatea de consultanță în cadrul înteprinderii individuale ce-i poartă numele.

Din această postură a semnat cu Apa Vital două contracte de consultanță: unul pentru anul 2016, iar altul pentru primele șase luni ale lui 2017.

În primul an a primit de la operatorul regional 7.500 de lei lunar pentru diagnoza situaţiei, evaluarea riscurilor şi gestiunea crizelor, prin diminuarea animozităţii membrilor comunităţilor şi îmbunătăţirea percepţiei clienţilor de pe raza municipiului Pașcani.

În 2017, contractul a dost încheiat în februarie, iar suma a scăzut la 5.000 de lei lunar. Vlasie trebuie să îi descopere pe principalii promotori ai mesajelor negative şi să afle ce îi împinge „la lupta” cu Apavital, după cum anunță reporteris.ro. Un ultim detaliu din fişa postului este conceperea şi implementarea de strategii de comunicare eficientă a mesajelor, inclusiv prin pregătirea de materiale şi oferirea de consultanţă personalului din conducere, conform aceleiași surse.

Comments   

 
Cetatean
+10 # RE: Comunicatorul ApaVital amenință că CNA a stabilit cu operatorul regional „sancționarea drastică” a postului Actualitatea TV. Vezi cât câștigă acesta la Pașcani! (Audio)Cetatean 2017-04-20 13:31
Asta este o amenințare pe față. Și atunci vă întreb :Îl dați în judecată? Pentru că ăstia atât stiu să facă, să amenințe, șantaj, diversiune ( cum au procedat acum cu intreriperea apei că dragă doamne cât de rele sunt instalațiile și câtă nevoie avem noi de ei și de investiții le cu, care ne mint) După părerea mea acești indivizfac parte dintr-un clan mafiot politico economic.
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Pascanean
+11 # Tipic comunistilorPascanean 2017-04-20 14:06
Asa este,sant o gasca de mafioti.Culmea este faptul ca sant sustinuti de edilul Pascaniului,de care ati fi putut scapa la vot,sau cand putini dintre noi am iesit in strada la miting.Veniti va rog cu lamuriri:Acest individ este pascanean si apara interesele nesuferitilor de la Iasi fara de care murim de sete? Este incredibil daca este adevarat....
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
Reve
+13 # RE: Comunicatorul ApaVital amenință că CNA a stabilit cu operatorul regional „sancționarea drastică” a postului Actualitatea TV. Vezi cât câștigă acesta la Pașcani! (Video)Reve 2017-04-20 14:38
VREAU PRIMAR IN PASCANI ASEMENEA PRIMARULUI DIN COMUNA PESTERA JUDETUL CONSTANTA.
PASCANENI TREZITIVA!
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 
 
stan
-10 # RE: Comunicatorul ApaVital amenință că CNA a stabilit cu operatorul regional „sancționarea drastică” a postului Actualitatea TV. Vezi cât câștigă acesta la Pașcani! (Video)stan 2017-04-20 17:14
Si de ce nu te muti in...pestera, amice?
Reply | Reply with quote | Quote | Report to administrator
 

Add comment

Comentariile care conțin obscenități, atacuri la persoană sau mesaje nepotrivite nu vor fi publicate. În cazul în care unele comentarii injurioase trec de filtrul automat vă rugăm să raportați comentariul prin butonul de sub acesta.

Security code
Refresh

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.