Fostul primar al MunicipiuluiPașcani a ținut astăzi să dea lămuriri, într-o conferință de presă organizată astăzi, cu privire la situația redevenței neplătită la cuantumul legal de către ApaVital municipalității în perioada 2014-2016.
Punctul de vedere al fostului primar a fost formulat după ce ieri, actualul primar a anunțat că procurorii DNA cercetează la sesizarea sa modul în care a fost prejudicat bugetul local cu 6 milioane de lei prin neplata redevenței la cuantumul legal.
Dumitru Pantazi a explicat că a făcut toate demersurile necesare pentru ca ApaVital să plătească redevența legală și că din acest motiv el nu are nicio vină.
„Am văzut că cu redevența tot se aduce în spațiul public cum că cineva se face responsabil dar se vede că direcția este îndreptată către mine. Deci în 2014 vă amintiți foarte bine că acest serviciu a fost delegat. A fost așa o joacă aproape, s-a delegat, apoi a revenit, iar în 2015 prin Hotărârea Consiliului Local numărul 88 din 30.06.2015 s-a delegat serviciul de apăcătre ARSACIS și operatorul de apă și uitați în acest paragraf este stipulat clar ce se întâmplă cu baniiși cine plătește acel credit care a fost luat pentru reabilitarea stației de epurare. Deci la articolul 7 este clar stipulat: începând cu data începerii delegării serviciilor public de alimentare cu apă și canalizare încheiat între ARSACIS în numele și pe seama Municipiului Pașcani și SC ApaVital SA Iași, SC ApaVitalIași are obligația de a plăti contravaloarea redevenței aferente MunicipiuluiPașcani cel puțin la nivelul obligațiilor de plată a Municipiului Pașcani în restituirea creditului BEI. Ce trebuia să facem la momentul respectiv noi? Să ne luăm la bătaie cu ApaVital și ARSACIS să ne plătească creditul BEI. Deci am delegat serviciul pe baza acestei hotărâri de Consiliu Local, am facturat redevență la nivelul stabilit prin această hotărâre de Consiliu Local, ni s-au refuzat facturile de plată. În urma neachitării facturilor de plată am demarat proces pentru ca instanța să stabilească cine va plăti acest credit BEI. Finalizarea acestui proces a fost în 2020 în luna august sau septembrie, era perioadă de campanie electorală când a rămas definitivă această hotărâre. Care a fost procedura mai departe, pentru că nu se spune mai departe, se spune doar ce convine. Deci după ce s-a luat act de această hotărâre, obligă ARSACIS prin operatorul de apă să plătească redevența, s-au făcut demersuri în ARSACIS și ARSACIS a aprobat ca această redevență, eu nu știu ce este prevăzut în sentință, să fie achitată de la data luării acestei sentințe” a răspuns acuzațiilor Dumitru Pantazi, președinte PSD Pașcani.
Reamintim că tema redevenței a fost în ultimii ani de zile subiect amplu de dezbatere, pe acest subiect fiind făcute mai multe plângeri penale la DNA atât din partea societății civile, cât și din partea unor politicieni, cum ar fi consilierul local Sorin Olariu.