20112017Mon
Last updateMon, 20 Nov 2017 7pm



Breiching Niuz: Primarul Dumitru Pantazi a fost văzut astăzi în Primărie! Funcționarii cară cu roabele actele pentru a fi semnate de edilul șef!

Încă de la primele ore ale dimineții s-a răspândit un zvon prin birourile Primăriei: primarul Dumitru Pantazi ar putea ajunge astăzi la muncă. La început, funcționarii au fost neîncrezători și s-au arătat suspicioși cu privire la veridicitatea zvonului. Dar mai apoi, după ce au văzut că femeile de serviciu au început să facă curat în biroul primarului, zvonul a devenit o certitudine.


Le PATINEAZĂ MINTEA!!!

În loc să se gospodărească și să amenajeze un patinoar în Parcul Peștișorul, tripleta roșie Pantazi-Zanet-Nedelcu vin cu o inițiativă ce poate fi ușor bănuită de partizanat. Acolo unde în trecut copiii se dădeau cu patinele pe gheața formată pe luciul de apă, bălăriile sunt cât casa, dar asta nu se vede, pentru că domnii din conducerea municipiului sunt cu gândul doar la SF-uri.

Scuze părinți, scuze elevi! Meritați mai mult bine!

Marele moșier Dumitru Pantazi s-a ferit cât a putut de plata taxelor la bugetul local de-a lungul anilor. S-a ascuns sub aripa protectoare a mentorului său, Neculai Rățoi, și a făcut ce a vrut el. Regula aceasta nu s-a aplicat și nici nu se va aplica pentru toți, ci doar pentru prostime, așa cum este catalogată populația cinstită a acestui municipiu, de către edilul localității.

Rezultatele la alegeri demonstrează clar că pășcănenii au vota în iunie pentru referendum!

Mâine este o ședință extraordinară de consiliu local convocată de opoziție. Pe ordinea de zi se află și proiectul privind organizarea unui referendum în care pășcănenii să fie întrebați dacă sunt de acord cu delegarea serviciului de apă-canal către ApaVital și cu apartenența municipiului la ARSACIS.

Apa, banii şi REFERENDUMUL!

Primarul municipiului Paşcani a început sa îşi externalizeze sarcinile pe care le are conform fişei postului. Altă concluzie nu poate fi trasă, după ultimile întâmplari.


Subcategories

Casino gbetting.co.uk/casino reviews and sign up bonuses.